A sosit timpul in care nu ma mai lupt cu nimeni si pentru nimeni, nu mai incerc sa ii salvez pe cei din jurul meu sau sa-i pastrez langa mine doar ca sa compensez golul pe care l-am simtit mult timp.

Acum lupt doar pentru omul din oglinda… pentru a ma descoperi, pentru dezvoltarea mea personala, fara sa resping nimic si pe nimeni: renuntand la judecatile critice pentru a putea ierta… pentru a-mi putea ierta familia si pe mine.

Fara iertarea a ce te-a durut nu exista o reala vindecare, iar eu am nevoie sa-mi accept trecutul astfel incat sa pot sa traiesc cu el si, implicit, cu mine. Doar astfel voi merge mai departe, doar lasand trecutul in urma ma voi desoperi si voi aduce toate lucrurile si sentimentele minunate din interior in afara si-mi voi afla menirea.

A venit momentul in care inteleg ca toate trairile mai mult sau mai putin frumoase au avut scopul de a ma defini, de a ma face un om mai bun, mai complet. Iar din tot ce am trait, pot spune ca sentimentele mai putin frumoase, pe care incerci sa le ascunzi, sa le renegi, nu dispar. Sunt acolo si sunt precum un foc care arde mocnit, pentru ca vor iesi la suprafata atunci cand vei fi uitat de ele si iti vor reaminti ca nu poti fugi de ceea ce esti.

Trebuie doar sa te accepti pe tine cu calitati si defecte si sa lupti pe zi ce trece pentru a deveni un om mai bun, pentru a-ti depasi zilnic limitele si asta fara sa tii cont de parerile celor carora primul esec le-a impus limite mentale. Tine puterea asta in mainile tale si fii tu cel care decide, pentru ca doar tu iti poti deschide sufletul fata de tine si doar tu stii ce e mai bine pentru tine si nimeni altcineva. Constat ca, odata ce ne deschidem sufletele fata de noi insine, avem alta viziune asupra vietii: una mai cuprinzatoare si totodata mai simpla.

Nu spun ca nu am nevoie de oameni in jurul meu, intrucat suntem destinati sa traim in societate, dar imi doresc sa fie oameni puternici, care gandesc ca “daca nu exista ferestre, atunci trebuie inventate”(M.Sorescu) pentru ca fara putere ne prabusim chiar si atunci cand incercam sa ne ridicam din pat. Vreau sa fie oameni, la care privind, sa-mi simt puterea inzecita.
Pot sa simt, sa traiesc fara sa ma tem de durere, de tristete, de necunoscut si de schimbare si sa ma bucur de ce urmeaza, sa experimentez, sa ma ridic de fiecare data cu lectia invatata pentru ca doar astfel caderea nu va fi in zadar.

Acum pornesc la drum fara teama de esec, fara dependente, fara indoiala ci doar cu nerabdare, dorinta, optimism si iubire.