Ce-ai spune de… ACUM?

A sosit timpul in care nu ma mai lupt cu nimeni si pentru nimeni, nu mai incerc sa ii salvez pe cei din jurul meu sau sa-i pastrez langa mine doar ca sa compensez golul pe care l-am simtit mult timp.

Acum lupt doar pentru omul din oglinda… pentru a ma descoperi, pentru dezvoltarea mea personala, fara sa resping nimic si pe nimeni: renuntand la judecatile critice pentru a putea ierta… pentru a-mi putea ierta familia si pe mine.

Fara iertarea a ce te-a durut nu exista o reala vindecare, iar eu am nevoie sa-mi accept trecutul astfel incat sa pot sa traiesc cu el si, implicit, cu mine. Doar astfel voi merge mai departe, doar lasand trecutul in urma ma voi desoperi si voi aduce toate lucrurile si sentimentele minunate din interior in afara si-mi voi afla menirea.

A venit momentul in care inteleg ca toate trairile mai mult sau mai putin frumoase au avut scopul de a ma defini, de a ma face un om mai bun, mai complet. Iar din tot ce am trait, pot spune ca sentimentele mai putin frumoase, pe care incerci sa le ascunzi, sa le renegi, nu dispar. Sunt acolo si sunt precum un foc care arde mocnit, pentru ca vor iesi la suprafata atunci cand vei fi uitat de ele si iti vor reaminti ca nu poti fugi de ceea ce esti.

Trebuie doar sa te accepti pe tine cu calitati si defecte si sa lupti pe zi ce trece pentru a deveni un om mai bun, pentru a-ti depasi zilnic limitele si asta fara sa tii cont de parerile celor carora primul esec le-a impus limite mentale. Tine puterea asta in mainile tale si fii tu cel care decide, pentru ca doar tu iti poti deschide sufletul fata de tine si doar tu stii ce e mai bine pentru tine si nimeni altcineva. Constat ca, odata ce ne deschidem sufletele fata de noi insine, avem alta viziune asupra vietii: una mai cuprinzatoare si totodata mai simpla.

Nu spun ca nu am nevoie de oameni in jurul meu, intrucat suntem destinati sa traim in societate, dar imi doresc sa fie oameni puternici, care gandesc ca “daca nu exista ferestre, atunci trebuie inventate”(M.Sorescu) pentru ca fara putere ne prabusim chiar si atunci cand incercam sa ne ridicam din pat. Vreau sa fie oameni, la care privind, sa-mi simt puterea inzecita.
Pot sa simt, sa traiesc fara sa ma tem de durere, de tristete, de necunoscut si de schimbare si sa ma bucur de ce urmeaza, sa experimentez, sa ma ridic de fiecare data cu lectia invatata pentru ca doar astfel caderea nu va fi in zadar.

Acum pornesc la drum fara teama de esec, fara dependente, fara indoiala ci doar cu nerabdare, dorinta, optimism si iubire.

Stiu doar…

…ca nu tot timpul lucrurile chiar sunt ceea ce par… cateodata sunt mai mult iar altadata mai putin si vietile pe care le-am trait au fost multe…

Stiu ca asa cum suntem am trait momente frumoase…pe care le pastram in suflet si pe care le putem retrai ori de cate ori simtim nevoia…  sunt tot ce voi fi vreodata… dar te vad stand acolo, vrand mai mult de la mine… si tot ce pot sa fac este sa… incerc.  Insa, cateodata, trebuie sa avem grija sa nu ne pierdem printre valurile marii de asteptari…

Poate ca pe masura ce aflu mai multe imi doresc mai putin… vreau mai putin de la tine… si mai mult de la mine… Poate ca pe masura ce cunosc mai multe voi fi din ce in ce mai putin fericita… Iar cu cat sunt mai putine sanse, imi doresc sa lupt mai mult… imi doresc mai mult sa-mi iau ramas bun de la modul de viata pe care l-am gandit pentru mine si sa devin ceea ce sunt de fapt…

Iar dupa toate realitatile pe care le-am cunoscut si le-am trait stiu ca sunt oameni care, chiar daca par reali, sunt atat de departe de a fi… sunt doar plastic… Iar tot ce ne dorim sa fim unul pentru celalalt vreodata nu vom fi pentru ca eu sunt eu si tu esti tu… si in asta consta frumusetea… si asta e minunat. Suntem indragostiti si liberi…  sau liberi si indragostiti… pentru ca asa e viata… si e minunata.

Si cine poate spune altceva …?

Trairi impletite cu sentimente si ganduri de viitor

Mi-am deschis umbrela pe timp de ploaie si am uitat s-o inchid, atunci cand nu mai aveam nevoie de ea, la primele raze ale soarelui.

Am uitat de mine, insa, la un moment dat mi-am reamintit. Am uitat, insa, ca cei din jurul meu au si ei sentimente si ca oricat de reci, de cruzi, calzi ori de iubitori ar fi, oricat de mic le-ar fi sufletul tot vor avea nevoie de dragoste, de dovezi de afectiune precum un sarut furat, o mangaiere, o soapta … chiar daca poate nu stiu cum s-o arate sau poate nu vor s-o arate spre a nu parea slabi in fata unor sentimente mai puternice decat ei.

Am uitat cum sa-i cer iubitului meu si am uitat sa-i spun : “iubite, te vreau langa mine” si am mai uitat si cum sa-i arat asta pentru ca vorbele trebuie acoperite si prin fapte, altfel sunt zadarnice.

Ai fost mangaierea vantului unei seri varatice, o gura de aer proaspat. Iar eu eram asemenea unui ghiocel care a  luptat sa-si faca loc si sa iasa din pamant dupa un an, timp in care am uitat de sufletul meu, in care doar am incercat sa supravietuiesc fizic si psihic.  Iar tu… tu ai fost oglinda a ceea ce eram odata. Am vazut la tine ceea ce eu am pierdut undeva printre griji, probleme si rapoarte: acea nebunie, acel spirit puternic dar tremurand de emotie si nerabdare in calea provocarilor vietii.

Si nu-ti voi cere sa te intorci, iubite, pentru ca misiunea ta in ceea ce ma priveste s-a incheiat; iti multumesc ca mi-ai daruit ce aveam nevoie si m-ai lasat un om mai bun decat cel pe care l-ai gasit. Sufletul tau merita ceea ce a primit si al meu la randul lui – libertate, si asta pentru ca el nu poate supravietui captiv.

Acum sunt pregatita sa lupt din nou. Sufletul meu te iubeste si te iubesc si eu, calatorule, pentru ca ai fost o parte din viata mea ce a insemnat apa si hrana pentru sufletul meu.

Timpul este prea scurt pentru “daca…” sau regrete, iubite… dar te voi aseza la locul tau, in trecutul meu, pe una dintre treptele ascendentei mele pentru ca, daca dintr-o relatie pierd ori castiga amundoi, noi am castigat impreuna si pentru ca fiecare trebuie sa-si continue calatoria in cautarea menirii.

Cateodata, orgoliul este singurul care ma indeamna sa lupt pentru un lucru asupra caruia am considerat ca am drept proprietate.

De data aceasta nu-ti voi ura fericire, iubitul meu, pentru ca fericirea este superficiala. Acum imi doresc, pentru amundoi, implinire sufleteasca pentru ca aceasta este temelia pe care iti poti cladi o viata fericita, pentru ca nimeni nu poate umple acel gol din interior, nimeni in afara de tine insuti si pentru ca doar in interiorul tau o vei gasi.

Si nu uita, iubite, ca “sufletul omului e ca orice buruiana : daca nu-i dai apa la timp, se vestejeste, se chirceste si moare, adica ii piere dragostea de viata.”(I. Vulpescu)